“Am să plec într-o zi într-un loc neştiut. Într-un munte secret, undeva în trecut!”

(Adrian Păunescu)

Am fost odată … o imperfectă convinsă că imperfecţiunea e de condamnat. Dacă o am, trebuie să-mi plătesc preţul. Am fost convinsă că toate durerile lumii sunt cauzate de mine, că eram vinovată pentru toate suferinţele oamenilor din jurul meu.

Am fost odată o femeie cu litere mici. Care credea că destinul e cel ce ghidează viaţa, că există Destin tocmai pentru că eu eram femeie. Nu FEMEIE.

Am fost odată un suflet chinuit. De întrebări, de certitudini absurde şi de greşeli repetate, la putere divină. De iubiri bifate greşit, pentru care îmi sacrificam fiinţa, convinsă fiind că numai aşa se iubeşte. Suferind pentru el.

De ce Aripi de drum?

Pentru că într-o zi am spus STOP! Unei mari iubiri, pentru a face loc celei mai mare iubiri: de Dumnezeu.

Mi-a trebuit un curaj mai mare decât al oricărui nebun care se avântă, cu preţul vieţii, în neant. Dumnezeu mi-a dat Aripi când oamenii îmi tăiaseră picioarele şi mâinile. Nu mai puteam să fac acrobaţie pe elasticul-destin. Nici măcar să cerşesc o bucată de viaţă. Şi nici să fac ultimul pas.

A trebuit să renunţ la lumesc, la salvarea prin oameni, să pot primi salvarea prin Duh. Şi să mor faţă de lume, să pot a mă naşte din nou. N-a fost uşor.

„Marile comori”, spunea omul care mi-a schimbat viaţa, „nu se dau la colţuri de stradă! Se dau pe genunchi, în rugă cu Dumnezeu!”. Aşa mi-a fost dată şi mie. Comoara. A trebuit să fiu îneguncheată de lume, să pot vedea cuiele şi spinii Celui ce Şi-a făcut Aripi din calvar. Hristos.

Într-o zi, a trebuit să accept un NU ferm. După ce omul ce mi-a trecut viaţa prin foc şi sabie, a spus apăsat: „Mulţumesc, Doamne, pentru Nu!”

Şi-atunci am învăţat că poveştile se scriu cu Aripa drumului închis. Şi din ele, se naşte viaţa. Ca lege a iubirii!

Scriu din şi despe Singurătate. Una care însă, te înalţă, nu te duce la deznădejde! Despre Singurătate, pentru că prea e acuzată de omor, de depresii şi boli. Ea, cea mai frumoasă aripă, e înţeleasă greşit. Şi tăiată, de multe ori, de mari iubiri bifate greşit!

Sunt femeie. Singură.

EU am bifat greşit, iubiri care m-au răstignit mai târziu. Adevărul s-a dovedit a fi provocare. Una căreia nu am avut cum să-i fac faţă. Una din care m-am aruncat în gol. Şi-ntr- o zi, la capătul morţii, în loc să mă zdrobesc de stânci, m-am trezit între 2 Aripi. De drum.

Aveţi curajul să-mi daţi mâna, să pornim împreună spre Singurătate, spre a o cunoaşte aşa cum e ea? Frumoasă. Mai frumoasă decât toate iubirile bifate greşit!

Vă dau Aripi de Drum, să zburăm spre Provocarea la capătul căreia vom găsi Adevărul! Singurul care ne va face Libere!

Am fost odată… ce sunt acum e numai pentru că El, Dumnezeu, s-a îndurat de FEMEIA ce puteam deveni, dacă renunţam la a mai fi femeie.