Şi de nu-l cunoşti, să vii cu sufletu-ţi întins pe pâine. 🙂

Mihai Napu e unul din artiștii lumii, despre care vă tot povestesc. E, de fapt, mai mult decât atât. E OMUL -cu litere mari, da !- care schimbă vieți. Sau le arată un drum. Îți pune Aripi apoi, să porneşti pe el.
Mihai Napu e suflet. Unul în care multe s-au strâns, de-a lungul vieții, dar nimic n-a fost vândut. Nici la promoție, nici la “new trend”. Nici dat de pomană, când au primit altele… C-au fost chinuri, c-au fost bucurii, c-au fost binecuvântări, le-a păstrat să-i fie martore ale trecerii prin lume.

concert napu

Dacă nu mă crezi, uite un suflet pe care l-a schimbat, la unul din concertele lui … 🙂 Foto credit: Aurelia Leafu

Aş spune multe despre acest OM, dar poate ne va spune el într-o zi, într-un interviu… Mă opresc aşadar, mulţumindu-i pentru că mi-a schimbat, fără să vrea, fără să ştie, odată, viaţa. Şi pentru asta n-a cerut nimic în schimb. Cum nu cere nimănui.
Vă dau azi 10 motive pentru care orice OM ar trebui să vină la concertele lui:
1) Emană prin toți porii pozitivism. Nu poți sta lângă el cu fricile în sân. N-ai cum.
2) Îți spune povestea propriei vieți. N-ai cum, în vreunul din cântele pe care le trăieşte, să nu te regăsești.
3) Te vindecă. Toate iubirile divine au propria poveste. Uneori, renunțăm la ele sau suntem lăsați la margine de suflet, să le plângem. Mihai Napu te vindecă printr-un “tu” spus fără ocolișuri.
4) IUBEŞTE oamenii. Şi simți iubirea asta în fiecare zbatere de gând. Îi respectă si îi atinge uşor, cu propria inimă.
5) Trăiește arta adevărată. Fără trend-uri şi compromisuri, Mihai Napu nu se vinde pentru notorietate. Trăiește, nu supraviețuiește din play-back-uri.

6) Simte oamenii. Niciodată n-a semănat un concert cu altul. Îl trăiește în funcție de mine şi de tine. În funcție de povestea fiecăruia din noi, şi tot aşa ne dă  ce avem nevoie.

7) Dezminte, NU minte ! Dezminte aluzii ale altora, dezminte răutăți si suflete fără trăire.  Şi orice iubire ce n-are sorți de izbândă.
8) Fură, pentru tine, parte de cer. Şi când e prins, Dumnezeu îi dă în plus. Căci bucata de viața furată pentru  a o da altora, e veşnicie.
9) Privește prin tine. Şi acolo unde-şi opreşte ochii, se termină frica. Îți dă curajul să fii tu însuți.
10) Iartă. Şi te învață şi pe tine iertarea. N-ai cum să trăiești după alte reguli, decât cele ale iertarii, după ce l-ai ascultat o singură dată.

Pune-ți Aripi de drum şi hai cu mine joi, 15 septembrie 2016, aici, să trăieşti iubirea divină, fără somoni şi picanterii!

Te aştept cu câteva poeme, în tandem :). Cu siguranţă fi-vom câţiva care vom da glas altor iubiri divine. Unele din ele, puse în mâinile noastre, chiar de el. De Mihai Napu.

Mulţumim, Marta, pentru partea de rai pe care ne-o aduci de fiecare dată când aduci acest OM să ne înveţe să trăim. Într-o lume în care păşim tot mai strâmb…