Am primit un cadou pe care vroiam să mi-l cumpăr ca recompensă pentru examenul final, de pe 16-17 septembrie!

Nu ştiu dacă e premoniţie, şi Renata şi Christian, care au lansat primul blog de cuplu din România, mi l-au dat ca şi „acatist”. 🙂 Ce ştiu e că am avut parte de cea mai frumoasă jumătate de oră de terapie de cuplu din viaţa mea:

Foto credit: www.christian-renata.com

Dragă Victor, examenul despre care ai citit mai sus, este cel ce-mi va da certificarea de terapeut de familie şi cuplu. Nu ştiu dacă e întâmplătoare întâlnirea mea cu oamenii ăştia frumoşi pe care i-ai ales să-ţi fie copertă de carte, dar cadoul făcut de ei, cartea ta, a mai rupt o pagină din povestea unei mari iubiri, bifate greşit.

A mea…

Mă tot vindec de vreo 2 ani. Şi când îţi dai seama că de fapt vindecarea asta nu e chiar aşa uşoară, cum o crezi la început, te cam sperii. Dar uite că vin oameni atât de frumoşi în viaţa ta, parcă să-ţi mângâie rănile, şi-ţi aduc în dar un pansament: cartea ta.

Şi te aşezi apoi comod, la ora 22.55, în autobuzul 381, dintr-un Bucureşti prăfuit de atâţia papuci:), (nu daţi, ci purtaţi!) deschizi cartea asta, şi citeşti. Şi simţi deodată un fior. Apoi 2, apoi 3, apoi îţi dai seama că e de la greşelile alea ale tale, cu iubirile. Da, alea bifate greşit. Îţi dai seama că Singurătatea, despre care ar fi trebuit să scriu eu în acest Blog, e al naibii de bună.

Te lasă să stai cu tine şi să digeri.

Şi să retrăieşti.

Şi să te feliciţi pentru plecări. Pentru lacrimi vărsate în Unu, decât adunate, în Doi; apoi pentru curajul de a pleca de lângă omul care nu vrea să citească lângă tine, căci femeia trebuie să facă mâncare, nu să trăiască.

Şi-ţi mai dai seama de multe, pe care nu le-ai primit niciodată de la cel ce ar fi trebuit să te ducă într-o zi la altar…

„Apreciez că îţi pui telefonul pe silenţios când ajungi acasă şi că îl pui chiar pe mut când ieşim la întâlniri noi doi.”

Plângi puţin, căci nici o vindecare nu e lipsită de lacrimi, şi de e, te asigur eu că e de încercare:), niciodată de-adevăratelea:).

„Apreciez că ai învăţat să cobori capacul de la Wc. Treaba aia mă scotea din minţi.”

Apoi mai plângi puţin acasă, dar de bucurie, nu de durere, îţi dai seama că deciziile cele mai bune se iau când strângi la piept o Carte şi îţi dai seama că orice cuvânt de acolo e în zadar fără decizia ta.

Pe vremea aia, la pieptul meu strângeam Biblia şi mă întrebam dacă Dumnezeu ăsta n-o fi prea drastic. Nu am mai pierdut atunci timp să aştept răaspunsul, am decis şi-atât. Şi am primit abia azi, răspunsul. Prin cartea ta:

Foto credit: www.christian-renata.com

Pentru a-ţi afla valorile proprii în care crezi, de multe ori e nevoie ca cineva să ţi le încalce, pentru a înţelege care îţi sunt foarte importante!”

Victor Miron

Dragi purtători de Aripi de drum, uneori e nevoie să lăsaţi în urmă iubiri bifate greşit, alteori, e nevoie urgentă de o resuscitare a relaţiei voastre. Ce vă spun azi, după ani în care m-am certat cu mine însămi, ba că nu-s frumoasă, că aşa mi se spunea sau mi se arăta, ba că nu-s gospodină, ba că citesc prea mult şi nu-s femeie, am dat peste o carte prin care Dumnezeu a răspuns scurt, dar prompt:

„Oamenii care se (şi) iubesc cu adevărat CITESC împreună, nu fac doar dragoste. Sex ori impresii.”

„Cartea de citit în doi”, semnată Victor Miron, e tema perfectă ce ar trebui să o dea fiecare terapeut cuplului de pe canapea!

 „În cuplu e ca în antreprenoriat: pentru a dezvolta relaţia e mai eficace să te concentrezi pe punctele forte ale relaţiei şi ale partenerului.”

Ce e important la cartea asta nu e că te învaţă tehnici de a îmbunătăţi relaţia. Pe astea le învăţăm, noi, terapeuţii, să putem ajuta.

Cartea asta e ARTA unei relaţii fericite.

De ce?

Pentru că se citeşte în doi.

Şi restul „De ce-urilor” vă las să le  aflaţi singuri.

Mai am de spus atât:

„Nu suntem creaţia celuilalt şi nici proprietatea lui.” (Victor Miron)